44


Am o singura intrebare mare si mai multe, nenumarate, mai mici. Intrebarea mare: ce am invatat? Poate ar fi fost mai nimerit sa ma intreb cine sunt eu, incotro ma indrept si alte asemenea. Cred ca mi se trage de la lecturile mele de reviste lucioase (in cazul asta Esquire cu a sa rubrica „What I’ve Learned”), dar asta nu conteaza deloc. Important este ca inca mai sunt dornic sa invat, la o varsta la care multa lume presupune ca ar trebui deja sa stiu.

Ma uit des pe strada la cei mai tineri decat mine. Uneori ii ascult ce-si vorbesc unii altora in metrou. Sunt siguri pe ei si pe ceea ce spun. Au convingeri mari pe subiecte care mie mi se par mici. Macar si pentru atat cred ca merita sa inaintezi in varsta. M-am temut mereu de ridicol, iar acum cred ca am o sansa sa nu mi se mai intample asa o grozavie.

Din ce in ce mai des mi-o aduc aminte pe profesoara de romana din liceu, Rodica Cosovei. Ea ne spunea adesea ca placerile lumesti vin si se duc. Cu cat avem mai multe, cu atat suntem mai putin satisfacuti si vrem mai mult. Ca avem nevoie de hrana sufletului, singura care ne ramane si ne implineste cu adevarat. Ma bucur ca am inceput sa inteleg ce vroia sa ne transmita. Si nici nu ma mai deranjeaza replica ei care inca imi mai suna in urechi de parca as fi auzit-o ieri: „Serban, tu ai sa ajungi departe, esti de o nesimtire fara margini!” Sper ca avea dreptate doar pe jumatate.

Lumea mi se pare azi un acvariu urias, cu tot felul de vietati in el. Intocmai cum am vazut eu la snorkeling in Sharm-el-Sheikh. Pesti colorati, in bancuri uriase, pesti cenusii, un pic morocanosi si singuratici; unii inotand la suprafata bucurandu-se de lumina, altii pe la fundul apei, simtindu-se bine mai aproape de namolul intunecat. E un spectacol acvariul asta. M-as putea uita la el o viata fara sa ma plictisesc. Si inteleg acum ca nu trebuie sa-mi doresc sa fie altfel. Toate culorile n-ar valora nimic fara stralucirea luminii sau contrastul cu intunecimea adancului. Si ar fi tare plictisitor daca toti pestii ar arata la fel.

Sunt recunoscator tuturor pentru ceea ce am apucat sa invat. De la unii am primit „asa da”-uri, de la altii „asa nu”-uri. Toate insa, la fel de utile. Mi-l aduc aminte pe tatal meu care ma indemna sa mai invat si din experienta altora, sa nu ma incapatanez mereu sa ma raportez doar la a mea. Sa stii ca incerc, tata, incerc! Nu-mi iese mereu. Dar nimic nu e perfect pe lume, in afara de suma tuturor imperfectiunilor.

Pe masura ce anii din urma se strang precum albinele intr-un stup iar cei care urmeaza se vad ca niste fluturi dupa care trebuie sa alergi cu plasa, toate devin din ce mai interesante. Credeti-ma pe cuvant! Iar cel mai important lucru pe care am inceput sa-l invat este importanta unui cuvant. O sa-l scriu aici in limba engleza fiindca nu gasesc echivalentul in romana: „meaningfulness”. Asta este tot ceea ce conteaza.

12
Distribuie

Trackbacks for this post


    Warning: call_user_func() expects parameter 1 to be a valid callback, function 'zoomarts_list_pings' not found or invalid function name in /home/r32106clau/public_html/wp-includes/class-walker-comment.php on line 174

Lasa un raspuns