Lenea castiga alegerile


Lenea este conditia fundamentala a omului! Aceasta este ultima descoperire a laboratorului de crecetare teoretica gazduit vremelnic intre cele doua parietale si frontalul din dotare. Am fost mintiti pana acum ca munca este cea care ne innobileaza. Gresit! Lenea este cea care ne deosebeste de restul regnului animal. Dar nu orice lene, precum a unei pisici care torce dupa ce si-a baut lapticul, ci lenea perpetua, absoluta, demna de un sultan.

Ce inseamna civilizatie? In principiu, existenta unor mijloace care sa faca viata omului mai usoara. Am dorit sa ne deplasam? Am folosit mai intai niste animale care sa o faca in locul nostru. Dar animalele sunt incomode si greu de strunit. Asa ca am inventat niste masini, dotate din ce in ce mai convenabil cu comenzi amplasate ergonomic, pline de motoare si motorase care sa faca chestii. Apoi le-am dotat cu computere care sa gandeasca pentru noi. Avem senzori de ploaie care pornesc stergatoarele, senzori de lumina care activeaza farurile, senzori de perimetru care blocheaza franele. Si tot asa, pentru orice lucru care ne-ar putea solicita intr-un fel sau altul s-a inventat cate un buton. Mai nou, cei de la Google s-au gandit ca exista deja prea multe butoane in automobile, asa ca lucreaza la masina cu o singura comanda – pornit/oprit – care se conduce singura, doar sa-i spui unde doresti sa ajungi.

E greu sa urci la deal, hop, un trenulet cu cremaliera. E dificil sa inconjori un munte, pac, un tunel. Ai chef sa mananci niste rosii iarna, apare o sera. Esti somnoros dar n-ai chef sa dormi, apesi pe butonul masinii de espresso. Pentru orice ti-ai dori, exista cel putin o solutie ca sa-ti parvina la nas, aproape fara sa misti un deget. Ba chiar si fericirea o poti comanda astazi direct din eprubetele chimistilor daca ai norocul sa cunosti pe cine trebuie. Nimic nu este imposibil, totul este accesibil. Fireste, pentru o anumita suma de bani, dar asta este o alta poveste care nu face obiectul atentiei noastre astazi. Important este faptul ca, mai mult decat mai mare, mai repede, sau mai bine, omul isi doreste intotdeauna mai usor. Mai fara efort, adica.

Sigur, carcotasii vor contraargumenta ca viata asta moderna atrofiaza muschii si provoaca obezitate. Ca bagam in noi chimicale si organisme modificate genetic. Sau ca ne innegrim plamanii cu fum de esapament. Uitand, fireste, ca azi ne putem antrena cand avem chef la sala de fitness, ca daca exercitiile par grele, le putem efectua pe aparate moderne care fac jumatate din efort in locul nostru si – daca nici asta nu e indeajuns de usor, ca ne putem mentine tonusul muscular cu niste curenti electrici bine dozati. Ca avem vitamine si suplimente alimentare pentru orice dezechilibre. Sau ca ne putem oxigena sangele la clinici specializate: intrebati-l pe Zinedine Zidane! Este clar ca azi traim mai mult, ne distram mai bine si aratam mai tineri decat parintii nostri, iar ei erau la randul lor mai in forma decat bunicii, si tot asa.

In concluzie, doresc sa reclam cititorilor un singur aspect care ma nemultumeste. Cum de acceptam in continuare o situatie atat de arhaica precum ziua de munca de 8 – 10 ore si saptamana de lucru de cinci zile?!? N-ar fi oare mai potrivit si mai productiv sa muncim luni doar la ocazii speciale, vineri doar daca nu am fost joi noaptea la party, iar marti, miercuri si joi cate patru, maximum sase ore? Eu, unul, sunt sigur ca acesta este pasul firesc in evolutia umanitatii. Iar primul politician care sa promita asta va castiga detasat alegerile.

6
Distribuie

Lasa un raspuns