Un politician devine superstar


Omul din dreapta fotografiei este noul ministru grec, Yanis Varoufakis. In stanga lui se afla omologul sau britanic, iar poza a fost facuta cu ocazia recentelor negocieri pe care Grecia le incearca pentru a usura povara datoriei sale externe. Mai multe despre aceasta situatie am scris aici.

Yanis Varoufakis este specialist in „teoria jocurilor”, preda economia la Universitatea din Atena si are statut de „visiting professor” la Universitatea din Austin, Texas. Omul este deja extrem de cunoscut in mediul economic din SUA, presa americana dedicandu-i articole magulitoare. El a devenit deja celebru in lume datorita modului sau non-conformist de a se imbraca si atitudinii sale foarte curajoase impotriva greilor financiari ai lumii. Atat de celebru incat au inceput sa apara pe internet tot felul de „meme”-uri in care Yanis apare inlocul unor personaje de film.

yanis-varoufakis-meme

Amanunte picante despre noul star monden a scris si hotnews.

Ramane de vazut in ce masura celebritatea sa obtinuta dupa retete de extrema stanga il va ajuta sa-si indeplineasca misiunea de a scoate poporul grec din austeritate. Deocamdata, insa, se pare ca atitudinea sfidatoare la adresa puterilor occidentale este rezervata doar auditoriului intern. La negocieri, omul s-a dus cu temele facute si deja nu mai sustine o taiere a datoriilor, ci un „swap” de bonduri. El propune astfel inlocuirea activelor considerate toxice cu altele care sa genereze mai multa incredere si mai mult optimism in randul investitorilor. Nu-mi este clar in ce masura aplicarea de farduri proaspete peste figura obosita a situatie grecesti poate ajuta. Dar daca exista cineva care poate sa vanda asa o poveste, Yanis este cu siguranta omul potrivit.

2
Distribuie

Lasa un raspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.