Balada anti-Miorița

Începe un an nou, de care se leagă multe speranțe de mai bine ale românilor. Cifrele cu care se închide 2018 par să arate bine, după cum susține Cristian Socol, specialist în macroeconomie, dar și apropiat susținător al programului economic promovat de PSD. Pe de altă parte, chiar și cifrele „hard” arată o imagine deloc optimistă, cu excese populiste care duc la deficit bugetar maximal în ciuda unor prestații extrem de proaste la nivelul investițiilor în infrastructură. Despre absorbția de fonduri europene mai bine nu discutăm, deoarece contraperformanța actualului guvern a reușit să o scoată din pepeni chiar și pe Corina Crețu, comisar european provenit din PSD și om cu multă experiență în politică.

Pe lângă opiniile domnului Socol, se cuvine a lua seamă și la discursul fostului premier și odată lider al partidului de guvernământ, Victor Ponta, care ne dezvăluie câte ceva din dedesubturile nașterii bugetului pe 2019. Pur și simplu, nu există șanse de a acoperi toate cheltuielile pe care le au în vedere oamenii lui Eugen Teodorovici, schița de lucru arătând o gaură de 10 miliarde de lei care nu se știe de unde ar putea fi acoperită. (În paranteză fie spus, actualul ministru de finanțe – altădată un om echilibrat – arată ca luat ostatic de Darius Vâlcov și pus să emită public explicații în care nici el nu crede.)

Una peste alta, două tendințe se fac simțite la nivel macro în economia românească. Pe de o parte, se face remarcată performanța sistemului privat, care începe să capete dimensiuni și practici europene. Românii muncesc bine și cu spor atunci când sunt conduși inteligent și primesc susținerea tehnologică și de know-how pe care o merită. De cealaltă parte, se află însă apetitul pentru cheltuieli nesăbuite ale decidenților politici, care au de hrănit fiara sălbatică a corupției și sistemul de complicități cu care ne-a obișnuit actuala coaliție de la guvernare. Adăugați și șopârlele din ce în ce mai vizibile băgate de propaganda rusă în agenda publică a Bucureștiului și veți avea imaginea unei țări transformate în teatru de război informatic și disputate în continuare de Occident și de Rusia, fiecare cu atuurile dar și cu slăbiciunile sale.

În aceste condiții, 2019 se va dovedi un an extrem de important. Vom deține președinția rotativă a Uniunii Europene, dar vom vota și componența viitoarei delegații românești de europarlamentari. Avem astfel șansa de a limpezi cât de cât apele în ceea ce privește starea de spirit a populației. Resemnarea ar fi cea mai proastă opțiune la această rundă de alegeri, fiindcă avem de demonstrat lumii pe ce muzică dorim să dansăm. Vom alege un ritm de vals pentru a demonstra Europei că Dragnea și Dăncilă nu ne mai reprezintă? Sau vom accepta să jucăm pe ritmuri de kalinka și să călcăm democrația în picioare? Oricare va fi rezultatul, acesta va reprezenta primul pas pe drumul următorului centenar. Poate că situația asta ușor dramatică va face ca poporul să renunțe o dată pentru totdeauna la tradiționalul său comportament mioritic și să înceapă să se implice în ordinea socială în care chiar el va trăi.

Articol publicat în ediția tipărită a revistei Capital.