Cum traduceți în română cuvântul „businessman”? Cumva, „om de afaceri”? Dar „businesswoman”? „Femeie de afaceri”, nu-i așa? Iată cum, lumea banilor din România și-a dat mâna cu cea a jurnaliștilor și a reușit să arate tuturor cele doua celule de bază ale universului cercetat: omul și femeia!
Într-adevăr, în cercurile înalte sunt în continuare mai mulți bărbați decât femei. Nu contează dacă vorbim despre politică, afaceri sau orice altceva. Totuși, tendința este de creștere a numărului reprezentantelor sexului frumos în orice gen de Board Room. Și asta este cât se poate de bine, în ciuda opoziției vehemente și a părerilor contrare tipice mahomedanilor. Mărturisesc că în urmă cu mulți ani am fost și eu prizonierul ideii că doamnele nu sunt bune de șefe. „Păi câteva zile pe lună nici măcar nu te poți înțelege cu ele” era unul dintre argumentele tipice ale adversarilor poziționării femeii la volanul societății. Multă vreme am înghițit pe nemestecate fraza asta stupidă. Până când am făcut un mic experiment personal. Am încercat să-mi dau seama – doar după comportament – care dintre colegele mele se află în acea perioadă a lunii. Am încercat chiar să urmăresc de-a lungul timpului anumite persoane și să-mi dau seama dacă sesizez vreo schimbare. Sigur că nu m-am transformat într-un adevărat detectiv (ar fi trebui să am circuitele cognitive conectate greșit pentru asta), dar surpriza a fost că nu am reușit nici măcar într-un singur caz să identific vreo schimbare evidentă. Doamnele și domnișoarele nu aveau niciun defect în viața profesională față de domni. Ba dimpotrivă, se dovedeau colegi de echipă și de dialog mult mai plăcuți decât reprezentanții „sexului tare”. Așa că am ajuns de atunci la concluzia că nu ar trebui să fie nicio diferență între sexe atunci când vine vorba despre evaluări profesionale.
Cu toate astea, am a mă plânge de două curente pe care le consider întru totul inadecvate, ba chiar dăunătoare. Cele două tipologii se află la poluri opuse, dar reușesc deopotrivă să aducă deservicii grave conceptului de egalitate între sexe la locul de muncă. La un capăt al spectrului se află femeia-bărbat. Cea dintâi specie care a reușit să pătrundă în aerul rarefiat al înălțimilor funcției de CEO. Îmbrăcată permanent în armura deux-piecesului gri închis, cu părul tuns scurt si pantofi fără toc în picioare, ea a reușit să devină pentru business ceea ce a fost Martina Navratilova pentru tenis: promotorul ideii că singurele femei care au loc în vârful ierarhiei sunt cele ținute de natură prizoniere într-un trup de bărbat. Sigur că, atât în tenis, cât și în afaceri, lucrurile s-au mai schimbat de-a lungul timpului – Doamne-ajută! – și au apărut sharapove și kurnikove în tot mai multe organizații. Doar că și-a făcut simțită prezența și un alt fenomen deranjant. Ca să înțelegeți mai bine la ce mă refer, puteți să dați o căutare pe Google după „asistenta lui Gabriel Oprea”. Genul acesta cu forme generoase abia ținute ascunse privirii de rochii mulate, cocoțată pe platforme cu tocuri de douăzeci, nu este tocmai ceea ce așteaptă muritorii de rând de la imaginea femeii în funcție de conducere, fie ea și cu titlu de doctor în științele apărării. Ca să înțeleagă mai bine doamnele în cauză, le rog să-și închipuie un loc populat îndeosebi cu persoane de sex feminin în care își fac apariția niște exemplare masculine cu muleuri pe fesieri și umflăturile din față bine conturate sub nădragi. Sigur că unora s-ar putea să le placă un asemenea spectacol, dar cred că putem cădea de acord că el e mai potrivit în cadrul trupei „Flamingo Boys” decât prin Parlamentul României sau ședințele de Board ale vreunei multinaționale.
Momentul în care cele două cazurio supărătoare de mai sus vor fi fost înțelese și eradicate, s-ar putea să se dovedească propice și pentru presă, care să renunțe la sintagma „femeie de afaceri”. Nu de alta, dar, de ceva timp, știința a ajuns la concluzia că femeia e și ea om.
Credit foto: CNN. Gasiti un articol interesant despre acest subiect aici.