Cum faci peste 6000 de like-uri fără să vrei *

*desi cu asta te ocupi

 

Acesta este un guestpost scris de prietena mea Andreea Georgescu. Ea este probabil cel mai competent consultant de online din Romania si conduce agentia WEBSPIRE. Nu, nu lucreaza si pentru mine. Inca nu mi-o permit 🙂

 

Ținea în mână câteva “Magazine istorice”, dar ne-a ademenit cu un număr cu Gioconda pe copertă. Stia marketing domnul Vasile.

Era cât mine de înalt, îmbrăcat îngrijit si cu o blândețe pe care-ți venea să o închizi imediat în suflet, ca să o ai la nevoie. Căra după el o servietă asa cum avea si bunicul – cusuta si răscusută, din tinerețe. Din ea a scos rapid un volum de Dickens atunci când l-am rugat să-mi recomande dumnealui ceva ce ii place. “Sigur vi se potriveste.”
I-am oferit puțin peste cât ceruse, dar nu a vrut să primească. “Măcar luați asta”, ne-a spus, în timp ce a lăsat pe masă un “Magazin Istoric”. Nu pe cel cu Gioconda. “Noblesse oblige. E si plăcerea mea”. L-am invitat să ni se alăture la masă. A stat cu noi vreo 15 minute, că avea grija soției. Îl astepta undeva la capătul străzii si “chiar dacă o chemăm, nu intră”. Ne-a povestit. Mult si blând. O poveste care a emoționat sute de mii de oameni, datorită Facebook.

Suntem prahoveni amândoi. Domnul Vasile e din Plopeni, dar cunoaste pe cineva de la mine din Măneciu. Un fost coleg de muncă, mort de tânăr. A oftat. “… se întâmplă, n-avem ce face. Asta e. Ne bucurăm de viață cât e.”

A povestit despre detenție, muncă, soție, cei cinci copii, ginerele din Suedia, nepoata cea mică născută în aceeasi zi cu dumnealui. “Ea face 5 ani, eu 75. Cum să nu mă bucur?”

Si m-a bucurat si pe mine foarte tare. Dacă un om atât de încercat reuseste să râdă si să fie optimist, noi oare de ce suntem atât de supărați? De ce ne plângem încontinuu? Domnul Vasile de ce nu se plânge de nedreptățile trăite? Când a învățat să le accepte?

Ce om! În comentarii, după ce am postat povestea dumnealui pe Facebook, mulți au scris “un om simplu, dar…”. Nu! Domnul Vasile nu e un om simplu. Domnul Vasile simte lucrurile dinainte să le înțeleagă. Iar asta nu e simplitate.

Ar avea multe să ne învețe dacă am avea răbdare să ascultăm. Cu acest gând în minte, i-am scris povestea pe Facebook. Stiam că prietenii mei vor aprecia, dar nu mă asteptam deloc la ceea ce a urmat. Viralizarea domnului Vasile s-a făcut rapid. Organic. Natural. Emoțional. Iar în trei zile a atins sute de mii de oameni.

Lucrez în online dinainte să fie la modă. În peste 8 ani de activitate digitală, am realizat fel de fel de campanii. Unele s-au viralizat, altele mai puțin sau chiar deloc. Viralizarea în lumea online-ului like a job e, rareori, o întâmplare. O ajuți, de cele mai multe ori, să se întâmple. Si te bucuri de rezultate, pentru că e munca ta acolo.
Trebuie să recunosc, însă, că atunci când ți se viralizează de-adevăratelea un post, pe persoană fizică, te bucuri un pic mai tare. Vineri dimineață am postat pe Facebook povestea. În prime time. A primit multe like-uri, share-uri si comentarii din primele ore si a câstigat simpatia prietenilor mei si a prietenilor prietenilor mei usor usor. Spre seară, a explodat. În 12 ore ajunsesem la 1000 de like-uri. După numai o oră se dublaseră. Luni dimineață erau deja 6000. Iar numărul lor tot creste. Puterea emoțiilor. A oamenilor.

Am primit sute de mesaje private, sute de cereri în prietenie si telefoane de la cunoscuți si prieteni. Nu pentru mine. Pentru domnul Vasile. Cum îl putem ajuta? Unde îl găsim? Cum îl abordăm? Cum îi cumpărăm noi tratamentul de care are nevoie?

M-am bucurat. Si pentru mine. Dar mai ales pentru domnul cu peste 20.000 de cărți. Dumnealui a ajuns în inimile si gândurile voastre, chiar si pentru puțin timp. Iar data viitoare când îl veți întâlni, îi veți acorda câteva minute. Sau măcar îl veți privi cu alți ochi.

Nu sunt persoană publică. Faptul că un domn m-a abordat într-un club cu textul fin “te urmăresc de multă vreme, dar esti prea scumpă pentru mine”, a fost doar o întâmplare. Vorbea, desigur, despre viața profesională.

Am puțin peste 1000 de prieteni pe Facebook, iar pe 90% dintre ei chiar îi cunosc si în viața reală. Faptul ca am ajuns la peste 6000 de like-uri si aproape 2000 de share-uri, un record personal, nu e meritul meu sau al experienței în online. E doar pasiune pentru povesti si oameni si dorința de a asculta si învăța. De la oricine are răbdare să-mi explice.
Nu am o formulă si un template după care să mai pot repeta viralizarea. A fost naturală si neasteptată.
Iar dacă eu am reusit să fac asta printr-un singur post, vă dați seama ce putere incredibilă avem să facem bine si să adunăm ganduri bune? Facebook nu e doar o oglindă distorsionată a realității personale. Putem să ne reflectăm fără filtre uneori, că stie cum să reacționeze.

P.S.: Am o glumă cu Charles Dickens si nu mă pot abține. Ce i-a spus editorul după ce a citit “Poveste despre două orase”?

– Nu vreți să lucrăm un pic la titlu? Gândiți-vă la SEO! Dacă am da si numele oraselor?