O diferenta de 138 de lei intre cash si casa a facut ca noua carte a lui Horia Ghibutiu sa miroasa precum cel mai scump parfum din lume. E drept ca impart amandoua atributul imaterialitatii, de vreme ce cartea e prezenta doar in mediul virtual, lasandu-si cititorii vaduviti de orice senzatii tactile. Dar eu chiar ma bucur ca textele lui Horia mi-au ramas in minte asociate cu ambra si mosc in loc de miros de crasma cu staif.
Inspectorii ANAF se fac astfel responsabili de cea mai inedita lansare a unui produs editorial din Romania. Trebuia sa ne intalnim la White Horse, dar localul tocmai fusese calcat de fisc si fusese inchis pentru 30 de zile. O prostie grandioasa, fireste, asa cum ii spuneam in cadrul emisiunii mele la TV si fostului ministru de finante pe vremea cand inca era ministru de finante si il desparteau 10 – 15 minute de fatidica vizita la DNA care l-a lasat fara mandat. Nu mica evaziune e boala de care sufera Romania, ci marea evaziune cu protectie politica. Sa inchizi un restaurant pentru 30 de zile fiindca ai gasit in casa o diferenta de cash de 138 de lei fata de inregistrarile fiscale este total disproportionat, prostesc, daunator, abuziv, cretin, ridicol si contraproductiv pentru societate. Dar asta e cu totul alt subiect si-l voi lasa pentru alta data.
Pentru ca fisc si pentru ca s-a putut, cartea lui Horia s-a lansat la parfumeria Madison, pe Calea Dorobantilor. Cu o frumoasa laudatio tinuta de Andrei Craciun (care ne-a zis inclusiv ca asa e corect, la feminin) si in compania multor personaje celebre din presa si nu numai. Am baut Aperol Spritz si apoi vin rosu, am ras, am glumit, intr-un cuvant, m-am simtit bine. Apoi m-am intors acasa si m-am pus pe citit, asa cum se cuvine, cartea „Aici era candva un titlu„. Pe care v-o recomand cu caldura. Iata ca au aparut si fotografii de la eveniment, gratie lui Cristi Duminecioiu (later edit).
Am parcurs cateva pagini din lucrarea lui Horia si mi-am amintit de un amic chinez care mi-a daruit cea mai mare revelatie a ultimilor ani. Omul mi-a explicat ca alfabetul chinezesc nu e format din litere care compun cuvinte, ci din ideograme care compun imagini. Practic, un text in chineza este asemenea unei benzi desenate in care sensul informatiei este dat de succesiunea de imagini. Ceea ce face extrem de usor sa transmiti idei simple referitoare la chestii primare si extrem de complicat sa trasmiti subtilitati. De aici si poezia chineza care este construita tot asemenea unor tablouri succesive. Foarte mult in directia in care comunica acum tinerii pe retelele de socializare. Cu poze, emoticoane si stikere, dar cu foarte putine cuvinte, eventual si acelea ortografiate gresit.
Horia exact despre comunicare si viitorul acesteia vorbeste in cartea lui. Cu oarecare nostalgie fata de timpurile trecute si valorile de atunci. Trebuie spus, insa, ca nuanta de dulce-amar care se desprinde din exprimarea autorului este doar o chestiune de stil. In ciuda aparentelor, omul asta este unul dintre cei mai fericiti pe care i-am cunoscut. Si mai pregatiti pentru timpurile digitale pe care le traim. Dovada este chiar cartea lui, pe care sper ca o veti rasfoi macar asa, pe diagonala, ca sa va faceti o idee despre cum se facea presa pe vremea cand dimineata la cafea se citeau ziare.