60 de miliarde de Euro pe luna in bancnote noi noute! Asta este noua masura recent anuntata de Banca Centrala Europeana pentru combaterea deflatiei din zona monedei unice europene. Ei au numit-o „Quantitative Easing”, adica „Relaxare cantitativa”. Categoric lucru, orice bancher se dovedeste a fi in adancul sufletului un poet. Cui i-ar fi dat prin cap sa numeasca tiparirea de bani si provocarea artificiala a inflatiei printr-un termen cu conotatii atat de pozitive?.. Important este cum ne afecteaza pe noi. Sa ne speriem? Hai sa o luam babeste, punct cu punct:
- E rau ca scad preturile?
De fapt, asta inseamna deflatie: scaderea generalizata a preturilor. Ceea ce ne dorim cu totii, nu-i asa? Ei bine, raspunsul macroeconomic este NU!. Deflatia duce la incetinirea ciclurilor economice (de pilda, ciclul vanzare-cumparare in comert) fiindca toata lumea amana orice investitie asteptand preturile sa mai scada. Asta e rau pentru economie in ansamblu.
Daca salariatii dintr-o fabrica ar fi considerati agenti economici, ei ar efectua practic 12 cicluri economice pe an. Adica isi vand munca timp de 12 luni si incaseaza in schimbul ei 12 salarii. Daca treaba merge bine la fabrica, au sansa sa incazeze un al 13-lea salariu (prima de Craciun, de exemplu). Dar cum ar fi daca ar incasa doar 11 salarii fiindca treaba merge prost? De pilda daca ar trebui sa aiba o luna de somaj tehnic pe an? Nu prea bine, cu siguranta!
Cam asta incearca sa evite acum BCE la scara macro. Este o masura pe care au luat-o si autoritatile americane si cele engleze inca de acum ceva ani.
- Ce se face cu banii aceia proaspat tipariti?
Se cumpara „active” de pe pietele financiare. Obligatiuni de stat si alte datorii ale tarilor. Precum cele ale Greciei, de pilda. Dar de ce ar trebui ele cumparate de catre BCE? Pentru ca nu le mai vrea nimeni acum. Pentru ca, in principiu, foarte multe dintre ele sunt „active” proaste. Adica nu o sa-si scoata banii dati pe ele niciodata. Din nou, cazul Greciei este relevant.
- Cine are de castigat din asta?
Toata lumea finantelor, care-si amana pierderile. Treaba merge cam asa (simplist vorbind): oamenii si companiile se imprumuta de la banci comerciale, care se imprumuta de la Bancile Centrale ale statelor, care la randul lor se imprumuta de la Banca Centrala Europeana.
Oameni si companii < banci comerciale < Banci Centrale < BCE
Apoi oamenii si companiile dau inapoi la bancile comerciale, care dau inapoi la Bancile Centrale statale, care dau inapoi la BCE.
Oameni si companii > banci comerciale > Banci Centrale > BCE
Ce face omul sau compania care nu are bani sa plateasca? Isi refinanteaza creditul la alta banca. Fireste in schimbul promisiunii ca va da si mai multi bani inapoi. Aceasta promisiune a omului ca da banii inapoi constiuie un „activ” pe care, practic, a doua banca il preia de la prima. Cu bani de la Banca Centrala de Stat, daca nu are destui bani din alte surse (depozite, alte imprumuturi, credite rambursate, etc.).
Asa ca BCE va incepe sa preia, in fapt, tot felul de promisiuni cu sanse mici de a fi onorate. Cu bani proaspat scosi din tiparnita.
- Cine are de pierdut din asta?
Toata lumea! Fiindca banii aceia proaspeti nu au nicio acoperire in piata. Adica nu sunt obtinuti din productivitate crescuta, eliminarea rebuturilor, eficientizare de orice fel. Asa ca ei genereaza inflatie. Cresterea preturilor, adica.
- E bine pentru noi, romanii?
Intr-un fel da, intr-un fel nu. Da, pentru ca masura asta tine toata sandramaua europeana pe linia de plutire. Cu pretul scaderii nivelului de trai al cetatenilor din zona Euro, fiindca ei sunt cei care vor pierde din valoarea pe care o au banii obtinuti din munca lor. Iar noi suntem dependenti de exporturile in UE, asa ca ne convine o anumita stabilitate.
Pe de alta parte, avand o economie mult mai slaba, vom resimti inflatia din zona Euro. Fie direct, prin decizii luate de BNR care poate sa devalorizeze leul, fie indirect prin faptul ca va trebui sa exportam mai putin sau mai ieftin.
Concluzie:
Cei care au risipit banii si nu mai au cum sa-i dea inapoi vor fi acum „ajutati” de toti ceilalti, care au fost mai cumpatati si nu s-au bagat in tot felul de rahaturi. Solidaritate sociala? Numiti-o asa, daca doriti. Sau daca sunteti de acord cu oamenii care au luat credite in franci elvetieni si acum isi doresc sa li se inghete cursul valutar la data contractarii imprumuturilor.
O singura idee trebuie sa retineti. Nu se poate ca nimeni sa nu piarda niciodata! Iar de fiecare data cand cineva scapa cu datoriile neplatite, de fapt le platim noi, toti ceilalti. Unii mai mult, altii mai putin, depinde unde ne aflam fiecare pe lantul trofic al finantelor. Iar cel mai mult vor avea de platit tot cei mai saraci. Sau cum zicea bunicul, „ban la ban si paduche la paduche”.