Trăim vremuri interesante. Iar ăsta nu e deloc un lucru care să ne facă să dormim liniștiți. Țara pare că stă astăzi cu fundul în sus. Cea mai mare problemă pe care o constat este prăpastia din ce în ce mai mare care se cască între membrii societății din care facem parte, fie că ne gândim la orașul nostru, la țară, la continent sau la planetă. Discursurile sunt din ce în ce mai agresive, toleranța este din ce în ce mai redusă, dreptatea este din ce în ce mai des una singură și ne pare că ne aparține în exclusivitate.
În ce mă privește, ma trezesc din ce în ce mai des dând pe dinafară de indignare, înjurând tot ce nu-mi convine, gata să reacționez din ce în ce mai violent, fie scris, vorbit sau – Doamne păzește! – la modul fizic. Rar mai apuc să mă liniștesc și să încerc să înțeleg și poziția celorlalți. Ba chiar ratez din ce în ce mai des ironia voluntară, în cazul în care mă lovesc de vreo exprimare care intră în coliziune cu propriile-mi gânduri.
Iată de ce am încercat să adun aici câteva teme care mi se par prioritare și pe care riscăm să le ratăm în febra momentelor tensionate pe care le trăim. Mai ales de când grațierea și amnistia au fost introduse hoțește pe agenda publică de chiar primul personaj care ar trebui să se îngrijească să nu se întâmple așa ceva: ministrul de justiție. Am enumerat prioritățile mele exact în sensul invers celui în care obișnuim de obicei – în mod eronat – să ne stabilim prioritățile:
1. Care este noua ordine mondială și unde ne plasăm noi?
Nu suntem o mare putrere, nici economic, nici militar, nici în ceea ce privește educația, inovația sau orice alt criteriu ne-ar permite să ocupăm un loc important la masa oricăror tratative internaționale. De aceea este firesc să ne facem bine socotelile apropo de cine sunt partenerii noștri în materie de geopolitică. Brexit-ul și alegerea lui Trump la președinția SUA, politica lui Putin și terorismul practicat de ISIS, iată câteva subiecte care nu sunt deloc puse în dezbatere și pe care politicienii noștri par a considera că altcineva trebuie să le rezolve.
2. Ce relații avem cu vecinii noștri geografici?
Ucraina, Moldova, Serbia, Ungaria, Bulgaria. Unde ne aflăm în materie de relații bilaterale? În ceea ce mă privește, mărturisesc faptul că nu am niciun fel de informații despre ce tip de proiecte avem sau nu avem cu fiecare dintre aceștia. Singura entitate care ne interesa cât de cât – Moldova – a intra într-o zonă de dezinteres de când alegerile democratice de acolo au înscăunat un președinte pro-rus 100%. Avem vreun plan? Construim în continuare poduri de flori peste Prut, sau devenim mai selectivi cu cetățenii acestui stat? Mai ales de când am văzut sclipirea din ochii lui Dodon atunci când a primit din mâna lui Putin drept cadou o hartă a Moldovei mari, incluzând teritorii aflate acum în componența României. Și nu este singura hartă de acest gen cu care suntem obișnuiți, Ungaria ne flutură și ea pe sub nas cartografii care ne arată văduviți de Transilvania. Avem vreo politică oficială în direcția asta?
3. Rolul Serviciilor Secrete în societate.
SRI și SIE sunt extrem de des în centrul unor scandaluri care denunță ingerințe în viața politică și în sistemul Juridic al țării. Ba chiar, în cazul SRI, practicile acestei instituții sunt asemănate din ce în ce mai des cu acelea ale vechii Securități. Cât de mult ar trebui să fie Serviciile implicate în viața politică? Acceptăm ca acestea să joace un rol determinant în Justiție? Aceasta nu este o dicuție de conjunctură și nu trebuie să fie tratată în funcție de partea gardului de care se află un Dragnea, o Udrea sau un Voiculescu. Ba îndrăznesc să spun că la scara istoriei este chiar irelevant ce se întâmplă pe termen scurt cu indivizii sus-numiți, dar este vital să ne lămurim noi, ca societate, cum e cazul să ne raportăm la problema Serviciilor. Și mai scutiți-mă cu secretomania specifică, transparența în domeniul acesta întunecat și subteran nu poate decât să ne mai însănătoșească social!
4. Activitatea DNA
Cea mai credibilă instituție a statului din ultimii ani este constant ținta unor acuzații de partizanat politic. Eu mă număr printre susținătorii acesteia, dar chiar și așa, contre-coeur, nu pot să nu remarc faptul că anumite umbre de îndoială planează asupra modului cum sunt lucrate dosarele, în special cele în care sunt implicate nume mari. Cred că și aici ne-ar prinde bine să mai deschidem ferestrele ca să intre puțin aer proaspăt și să mai limpezească atmosfera plină de fum de țigară sub care pare că se află procurorii anti-corupție.
5. Procesul legislativ
Abuzul de Ordonanțe de Urgență este cea mai păguboasă practică a guvernelor de după precedentele vremuri interesante, mai precis după 1989. Este o formă de abuz tolerată de toate partidele aflate până acum la Putere. Legile trebuie date de Parlament, după dezbatere publică și consultarea tuturor factorilor afectați. Punct. Urgența trebuie să fie cu adevărat urgență și trebuie să fie argumentată. La fel se întâmplă și cu poziția președintelui, nu ajunge faptul că nu convine unui lider de partid aflat la Putere ca să putem accepta declanșarea unei proceduri de suspendare. Trebuie să existe cu adevărat un motiv real de suspendare, altfel aruncăm tot procesul democratic în derizoriu.
Aș vrea ca răspunsurile la întrebările de mai sus să fie prioritare, iar nu traiul deținuților în pușcării sau soarta corupților. Dacă am lămuri chestiunile acestea, sunt convins că nu ar mai fi nicio nevoie de tot circul la care suntem astăzi spectatori. Pentru că situația s-ar lămuri de la sine, fără să mai fie nevoie nici de Gâdea, nici de Badea, nici de Bogdan, nici de Dragotescu.
foto: Rosenthal, România revoluționară, detaliu