Inteligența artificială (AI) este în prezent un subiect fierbinte în industria internetului. Dar cealaltă dezvoltare cheie în domeniul digital este Internetul cuantic. UE joacă în liga campionilor la nivel global în dezvoltarea tehnologiei computerizate cuantice, fiind lider mondial în dezvoltarea tehnologiei cuantice. Evoluțiile tehnologiei Quantum Communication, ce se întâmplă în domeniul rețelelor cuantice și care este potențialul impact asupra infrastructurii digitale existente vor fi discutate la Forumul NGI 2023. O călătorie despre tehnologie, construirea ecosistemului rețelei cuantice și modul în care acționăm in Europa.
NGI Forum 2023, un eveniment flagship al Comisiei Europene care dezbate viitorul Internetului în Europa, organizat de inițiativa Next Generation Internet, va avea loc pe 15-16 noiembrie în Bruxelles și online, reunind inovatori, factori de decizie, cercetători, lideri din industrie și utilizatori deopotrivă, cu focus pe conceptul revoluțional „Digital Commons”. Evenimentul va explora o gamă diversă de subiecte esențiale pentru tranziția către internetul viitorului, inclusiv identitatea digitală, internetul cuantic, căutarea web, rețelele sociale descentralizate și securitatea lanțului de aprovizionare cu sursă deschisă.
Roberto Viola, Director-General al Direcției Generale Rețele de Comunicare, Conținut și Tehnologie (DG CONNECT) din cadrul Comisiei Europene va deschide evenimentul cu un discurs despre impactul inițiativei NGI și angajamentul european față de promovarea unui internet axat pe oameni, care este sigur, deschis, care răspunde provocărilor de mediu și aderă la Declarația European Digital Rights and Principles.
Forumul NGI 2023 va fi un eveniment hibrid care va avea loc la Blue Point din Bruxelles și va fi transmis în direct online. Evenimentul va oferi participanților din întreaga lume oportunitatea de a se implica cu cele mai recente evoluții ale peisajului digital. În centrul atenției va fi conceptul de Digital Commons, care este crucial pentru Europa, deoarece încurajează accesul echitabil la informații, alimentează inovația și susține suveranitatea digitală.
UE, lider global în dezvoltarea tehnologiei internetului cuantic
Henri Verdier, ambasadorul francez pentru Digital Affairs și o figură cheie în diplomația digitală, va susține un discurs inspirațional despre potențialul Digital Commons de a sprijini tranziția către internetul viitorului, în prima zi a evenimentului. În a doua zi, Jesse Robbers, co-fondator și membru al consiliului executiv al Quantum Delta NL, va oferi informații despre cum se poate construi ecosistemul Quantum Internet Network.
NGI, susținătorul Internetului de încredere
Misiunea NGI este de a reimagina și reproiecta internetul. Este o inițiativă a Comisiei Europene concepută pentru a sprijini eforturile europene de cercetare și inovare care vizează crearea unui Internet de încredere, oferind utilizatorilor finali mai multe opțiuni și control asupra datelor și identității digitale.
În ultimii 4 ani, inițiativa NGI a cultivat un ecosistem remarcabil de inovatori talentați și orientați spre valoare. Acești inovatori lucrează mai ales la proiecte open source, continuând misiunea de a reimagina și reproiecta Internetul. NGI a fost un catalizator pentru proiecte precum CryptPad, Searx, Mastodon și multe altele care ofeă soluții tangibile pentru utilizatorii de Internet.
Agenda completă este disponibilă aici.
Înregistrează-te aici la eveniment!
Despre Inițiativa NGI
Next Generation Internet (NGI) este o inițiativă a Comisiei Europene care își propune să contribuie la modelarea dezvoltării și evoluției Internetului într-un Internet de încredere în acord cu European Declaration on Digital Rights and Principles. Un Internet deschis care să răspundă nevoilor fundamentale ale oamenilor (încredere, securitate, incluziune) și în același timp care să reflecte valorile europene.
Despre NGI am mai publicat un podcast aici!