Omul din imagine se numeste Gelu Diaconu. Este seful ANAF si campionul luptei impotriva coruptiei mici.
Ce inseamna coruptia mica? Este zona aceea de bacsisuri si mici plati neimpozitate care de cele mai multe ori fac lucrurile in economie sa mearga mai usor. Partea din viata noastra in care statul – deobicei – nu se baga sa-si ia tainul.
Trebuie spus ca marea evaziunea fiscala, aceea care se incadreaza la amenintarea sigurantei nationale si pe care Ceausescu o pedepsea cu condamnarea la moarte (vezi cazul Stefanescu din care a fost inspirat filmul „Secretul lui Bachus”), reprezinta 75-80% din total. Acesata evaziune se poate face doar cu protectie politica la nivel inalt, deoarece implica un numare impresionant de institutii ale statului si de oameni care trebuie sa pretinda ca se uita in alta parte atunci cand se comite infractiunea. Din pacate, fenomenul returnarilor fictive de TVA si metoda „caruselul” de evaporare a TVA printr-un lant de firme fantoma este atat de raspandita, incat toti functionarii pusi sa pazeasca avutul statului nu prea mai au unde sa se uite fara sa vada vreo infractiune. Asa ca au ajuns sa fie ocupati doar cu micul spert.
Exista in statistica o constatare numita de specialisti „legea lui Paretto”. In majoritatea domeniilor pe care le-am putea studia, 20% dintre eforturi produc 80% din rezultate. Si invers, celelalte 80% dintre eforturile depuse produc doar restul de 20% dintre rezultatele obtinute. Asta se intampla in orice sistem lasat sa se aseze natural, fara fortari din afara. Ideea este ca daca am putea sa identificam care sunt cele 20% dintre actiuni care sunt cele mai importante si sa ne concentram atentia doar asupra lor, am putea fie sa ne imbunatatim semnificativ rezultatele, fie macar sa ne micsoram eforturile fara consecinte negative.
In cazul evaziunii fiscale, regula lui Paretto este clara: 80% din bani sunt furati din TVA. Daca am opera cu asa zisa „lege a taxarii inverse” am putea rezolva foarte usor problema. Nu e mare lucru, presupune doar recuperarea TVA de catre stat direct de la vanzatorul final al bunurilor. Tot mediul politic stie acest lucru, dar nimeni nu face nimic. De ce? Pentru ca mediul politic este cel mai mare profitor al evaziunii fiscale.
Gelu Diaconu este campionul directionarii a 80% dintre resursele ANAF catre obtinerea a 20% dintre rezultatele posibile. Ceilalti 20% dintre resurse probabil le tine la pastrare pentru dusmanii si prietenii politici. Sa nu-si piarda functia care-l face atat de important. Sa nu va imaginati acum ca ANAF-ul s-a pus cu toate puterile pe micii comercianti si pe patronii de restaurante. Nicidecum. Exista si restaurante cu „spate” politic. Care apartin de fapt unor politicieni si sunt operate prin interpusi. Astia nu sunt calcati niciodata de catre inspectori. Exista si chioscuri la metrou care apartin unor oameni din politica. Nici alea nu vor fi inchise. Sufera doar „pulimea”. Oamenii care muncesc din greu pentru painea pe care o pun pe masa.
Sa nu intelegeti din acest text ca ii apar pe evazionisti. Sunt sigur ca am fi cu totii mai prosperi daca nu ar exista evaziune deloc. Incerc doar sa explic in buzunarele cui sunt cu adevarat banii furati si de ce tot ce se intampla in aceste zile in mediul de afaceri este doar o idiotenie care face rau tuturor. Al carui unic scop este sa creeze in mintile oamenilor imaginea ca lupta impotriva coruptiei ar fi daunatoare.
Lupta impotriva coruptiei trebuie sa continue! Si trebuie dusa impotriva adevaratilor corupti din societate, cei care si-au facut cazemata in Parlament. Se tem acum, fiindca nu mai este mult pana la alegeri. Doar sa avem grija pe cine votam de data asta.